Românii din R. Moldova sunt așteptați la urne. A început votarea peste hotarele României, pentru alegerile parlamentare

Cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul României, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat. Procesul de votare pentru cetățenii aflați în afara granițelor, inclusiv cei din Republica Moldova,  a început astăzi, 30 noiembrie și va dura până mâine, 1 decembrie.

Votarea a început la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Cetățenii români din Republica Moldova au la dispoziție 59 de secții de votare unde își pot exprima opțiunea electorală. Pentru a participa la alegeri, ei au nevoie de un act de identitate românesc, pașaport sau carte de identitate, dar și de un act moldovenesc, prin care să confirme că locuiesc aici.

Aceștia vor primi două buletine de vot – unul pentru Camera Deputaților și altul pentru Senat, unde vor găsi numele candidaților înscriși în Circumscriția 43, arondată diasporei, care include și Republica Moldova.

Aceste alegeri sunt marcate de o competiție strânsă între principalele partide politice din România, inclusiv Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Rezultatele finale vor fi publicate de Biroul Electoral Central (BEC) și vor fi disponibile în timp real pe site-ul prezenta.roaep.ro.

Vă prezentăm mai jos adresele celor 59 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova:

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram