
Românii îl cinstesc azi pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, părintele arhimandrit originar din Basarabia cunoscut ca „Duhovnicul Bucureștilor” și care, alături de alți 15 mărturisitori, a fost canonizat anul trecut de Patriarhia Română. După cel de-al Doilea Război Mondial, cuviosul mărturisitor a fost prigonit de comuniști și a fost deținut politic între 1958-1964.
Părintele Sofian Boghiu, cu numele de mirean Serghei, s-a născut în 1912 în satul Cuconeștii Vechi din Județul Bălți, actualul raion Edineț. De la 14 ani și până la 20 de ani s-a aflat la mănăstirile Rudi și Dobrușa din jud. Soroca. În 1937 este tuns în monahism, iar în 1939 a fost hirotonit ierodiacon în Catedrala din orașul Bălți. Un an mai târziu ajunge la București unde a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica.
Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București, iar în perioada 1942-1946 a făcut și Facultatea de Teologie din București. În perioada 1950-1958 a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita, după care a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”, o mișcare cultural-duhovnicească. A fost eliberat în 1964. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, în 2002, slujind cu multă blândețe și dăruire ca duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Duhovnicul Bucureștilor”.
A trecut la Domnul în ziua de 14 septembrie 2002 și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 2024 cu data de prăznuire în 16 septembrie, alături de alți 15 mărturisitori din secolul trecut. Proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți a avut loc în data de 4 februarie la Catedrala Patriarhală din București cu ocazia aniversării a 100 de ani de patriarhat românesc.
Cuviosul Sofian de la Antim este primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul 21.