În luna mai, pentru prima dată în aproape doi ani, importurile de gaze naturale din Rusia au depășit în Europa livrările din SUA, în ciuda eforturilor regiunii de a se debarasa de combustibilii fosili ruși de la invazia la scară largă a Ucrainei, potrivit zf.ro.
În timp ce factori punctuali au determinat această inversare, ea evidențiază dificultatea de a reduce în continuare dependența Europei de gazul din Rusia, mai multe țări est-europene depinzând încă de importurile de la vecinul lor.
„Este surprinzător să vedem cum cota de piaţă a gazului rusesc şi a [gazului natural lichefiat] creşte în Europa după toate prin câte am trecut şi după toate eforturile depuse pentru a decupla şi a elimina riscurile legate de aprovizionarea cu energie”, a declarat Tom Marzec-Manser, şeful departamentului de analiză a gazelor din cadrul companiei de consultanţă ICIS.
După invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, Moscova şi-a redus livrările de gaze prin conducte către Europa, iar regiunea a intensificat importurile de GNL, care este transportat pe nave specializate, SUA fiind un furnizor important.
SUA au depăşit Rusia ca furnizor de gaze pentru Europa în septembrie 2022 şi, din 2023, au reprezentat aproximativ o cincime din aprovizionarea regiunii.
Dar luna trecută, gazele ruseşti prin conducte şi transporturile de GNL au reprezentat 15% din totalul livrărilor către UE, Marea Britanie, Elveţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Macedonia de Nord, potrivit datelor ICIS.
GNL din SUA a reprezentat 14% din aprovizionarea regiunii, cel mai scăzut nivel din august 2022, arată datele ICIS.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Pingback: UE aprobă primele sancțiuni asupra gazului rusesc. Statele membre convin al 14-lea pachet de măsuri restrictive – ZIUA