În noaptea de marți spre miercuri s-au auzit zeci de explozii la Odesa. Potrivit celor de la Kyiv Independent, două valuri de atacuri cu un interval de 15 minute au însumat 7 ore de muncă intensă de apărare aeriană. În urma atacului cel puțin un om a murit, trei au fost răniți, inclusiv un adolescent de 17 ani, după ce resturi de la o dronă doborâtă au căzut peste o casă dintr-o suburbie a orașului port.
Armata rusă a lansat în noaptea de marți spre miercuri 46 de drone de atac asupra Ucrainei, 32 dintre acestea fiind doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, au transmis autoritățile de la Kiev într-un comunicat.
Dronele care nu au fost interceptate au lovit zonele din prima linie, în principal în regiunea Herson, au spus Forțele Aeriene. Atacurile au început în jurul orei 19, ora locală pe 26 decembrie și au continuat până la 3:50 dimineață pe 27 decembrie.
Forțele ruse au atacat o gară plină de oameni din Herson la sfârșitul zilei de ieri, ucigând cel puțin o persoană și rănind alte patru, au declarat oficialii ucraineni.
Ministrul ucrainean de Interne, Igor Klimenko, a raportat că aproximativ 140 de persoane așteaptau un tren de evacuare din Herson când a avut loc bombardamentul. Un locotenent de poliție care evacua civilii a fost ucis, iar alți doi ofițeri de poliție și doi civili au fost răniți de schije.