Rusia a lansat o contraofensivă în regiunea Kursk. Zelenski: Totul decurge conform planului nostru ucrainean

Forțele armate ruse au lansat o contraofensivă în regiunea Kursk, potrivit unui anunț al Ministerului rus al Apărării, care susține că a recâștigat controlul asupra a 10 localități ocupate anterior de forțele armate ucrainene.

Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că această contraofensivă rusească face parte din planul strategic al Ucrainei, însă nu a oferit detalii suplimentare cu privire la această declarație.

„Forțele armate ruse au lansat o contraofensivă în regiunea Kursk, totul decurge conform planului nostru ucrainean”, a declarat joi președintele ucrainean în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, în ultimele 24 de ore, trupele ruse au respins două contraatacuri ucrainene și au dejucat o tentativă de atac.

Autoritățile de la Moscova susțin că pierderile forțelor armate ucrainene în regiunea Kursk se ridică la peste 300 de soldați și 24 de unități de tehnică militară, inclusiv cinci tancuri în ultimele ore. De la începutul luptelor în această zonă, Ucraina ar fi pierdut peste 12.500 de militari.

În luna august, forțele ucrainene au lansat o incursiune semnificativă în regiunea Kursk, marcând unul dintre cele mai ample atacuri asupra teritoriului rus de la începerea conflictului. Pe 6 august, mii de soldați ucraineni, sprijiniți de drone și armament greu, inclusiv echipamente fabricate în Occident, au pătruns în regiunea Kursk. Acțiunea militară a fost văzută ca o lovitură puternică împotriva infrastructurii militare rusești din zonă.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...