Rusia a preluat, din 1 aprilie, președinția Consiliului de Securitate al ONU

Rusia a preluat de sâmbătă, 1 aprilie, președinția Consiliului de Securitate al ONU, chiar dacă Ucraina a încercart să blocheze rocada. Astfel, în timp ce duce un război sângeros în țara vecină, Rusia va conduce organizația, care are drept menire menţinerea păcii şi securității internaţionale. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va prezida următoarea reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. 

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a calificat acest lucru drept „cea mai proastă glumă de 1 Aprilie”. Rusia a fost ultima dată la președinția Consiliului de Securitate în februarie 2022, în luna în care a declanșat invazia din Ucraina.

Consiliul de Securitate al ONU are 15 membri, iar fiecare membru are un vot. În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, toate statele membre sunt obligate să respecte deciziile Consiliului. Fiecare membru este pe rând preşedinte şi se face o rotaţie în fiecare lună, scrie Digi24. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *