Rusia a promis pace Ucrainei în schimbul refuzului de a adera la NATO. Boris Johnson a „forțat” decizia Kievului, care a ales să lupte

Ostilitățile din Ucraina ar fi putut înceta primăvara trecută, dar fostul premier britanic Boris Johnson a descurajat Kievul să semneze orice acord de pace cu Rusia. Declarația aparține liderului partidului „Slujitorul poporului” David Arahamia, cel care a condus delegaţia ucraineană la negocierile de „pace” cu ruşii din Belarus şi Turcia în 2022.

„Ei chiar au sperat aproape până în ultimul moment că ne vor forţa să semnăm un astfel de acord pentru ca noi să ne asumăm neutralitatea. Era cel mai important lucru pentru ei. Erau pregătiţi să pună capăt războiului dacă noi am fi acceptat, – aşa cum a făcut odată Finlanda, – neutralitatea şi ne-am angajat că nu vom adera la NATO. […] Mai mult, când ne-am întors de la Istanbul, Boris Johnson a venit la Kiev şi a spus că nu vom semna absolut nimic cu ei şi că haideţi să ne luptăm pur şi simplu”, a declarat Arahamia într-un interviu realizat pentru postul de televiziune 1+1, citat de Meduza.

În replică la întrebarea privind motivele pentru care reprezentanții ucraineni au respins această propunere, Arahamia a explicat că aceasta ar implica o modificare a Constituției, care stipulează că Ucraina are ca obiectiv aderarea la NATO. Politicianul a adăugat că autoritățile ucrainene nu au avut încredere în partea rusă. În plus, Arahamia susține că delegaţia nici măcar nu avea dreptul legal de a semna ceva – acest lucru se putea întâmpla doar teoretic la o întâlnire între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.

„Nu puteam să semnăm ceva, să ne îndepărtăm, toată lumea să se relaxeze acolo, iar apoi ei vor invada şi mai pregătiţi – pentru că, de fapt, au intrat nepregătiţi pentru o astfel de rezistenţă. Prin urmare, am putea explora această cale doar atunci când există certitudinea absolută că acest lucru nu se va mai întâmpla. Nu există o astfel de certitudine”, a completat oficialul.

În cadrul aceluiași interviu, jurnalista a remarcat că, la o întâlnire cu o delegaţie africană, Vladimir Putin a arătat un presupus proiect de acord de pace cu Ucraina, gata pregătit, convenit în timpul negocierilor din Belarus, care ar fi fost iniţiat la Istanbul.

Potrivit lui Putin, în aşa-zisul acord privind neutralitatea permanentă a Ucrainei şi garanţiile de securitate existau 18 articole, în care „totul este explicitat, de la echipamente militare la personalul Forţelor Armate ale Ucrainei”, iar documentul ar fi fost semnat de şeful delegaţiei ucrainene. În replică, Arahamia a sugerat că dacă un asemenea document ar fi existat, Putin l-ar fi publicat.

Rusia și Ucraina negociau pacea la începutul războiului pe scară largă. Mai multe runde de negocieri au avut loc în Belarus și Turcia. După ce trupele ruse s-au retras de la Kiev, negocierile au fost înghețate.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...