
Serviciul de Informații Externe al Rusiei a declarat că Ucraina ar pregăti o serie de atacuri cu drone asupra regiunilor din spatele frontului din Rusia, inclusiv prin lansarea aparatelor de zbor de pe teritoriul statelor baltice.
Potrivit serviciului rus de informații, dronele ar urma să fie lansate nu doar prin coridoare aeriene, ci și direct de pe teritoriul unor țări baltice, inclusiv Letonia, pentru a reduce timpul de zbor până la țintele vizate.
SVR susține că autoritățile de la Kiev ar fi convins Riga să accepte desfășurarea operațiunii, în pofida temerilor privind eventuale represalii din partea Moscovei.
„În ciuda temerilor părții letone de a deveni ținta unui atac de represalii al Moscovei, autoritățile de la Kiev au convins Riga să își dea acordul pentru desfășurarea operațiunii. Ucrainenii au insistat asupra faptului că locul exact de lansare a dronelor nu va putea fi determinat”, se arată în comunicatul SVR.
Serviciul rus afirmă, de asemenea, că militari din unități ucrainene specializate în sisteme fără pilot ar fi fost deja trimiși pe teritoriul Letoniei și amplasați la mai multe obiective militare.
Totodată, Moscova a lansat un avertisment direct la adresa Letoniei.
„Coordonatele centrelor de luare a deciziilor din Letonia sunt cunoscute, iar apartenența țării la NATO nu îi va proteja pe complicii teroriștilor de o răzbunare justificată.”
Ministrul de Externe a Letonei, Baiba Braze, a comentat declarațiile SVR într-o postare pe rețeaua X, scriind: „Rusia minte din nou.”
Și președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a declarat că „Rusia minte” în această privință.
Și Ucraina a respins acuzațiile formulate de Serviciul de Informații Externe al Rusiei privind presupusa pregătire a unor atacuri asupra Rusiei de pe teritoriul Letoniaei.
„În ultimele declarații false ale Moscovei, care acuză Ucraina că pregătește atacuri împotriva Rusiei de pe teritoriul Letoniei, nu există niciun sâmbure de adevăr. Le respingem oficial. Ucraina nu utilizează teritoriul sau spațiul aerian al Letoniei pentru operațiuni împotriva Rusiei și nici nu intenționează să facă acest lucru”, a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghe Tihii pe rețeaua X.
Tihii a calificat afirmațiile serviciului rus de informații drept parte a unei „campanii propagandistice mai ample”, menite să destabilizeze opinia publică din Letonia și din statele baltice.
Amintim că, în Letonia, pătrunderea recentă a unor drone ucrainene în spațiul aerian al țării a dus la demisia ministrului Apărării, iar ulterior și la căderea întregului guvern.
Totodată, atât Ucraina, cât și autoritățile din statele baltice neagă faptul că dronele ar fi intrat în Rusia de pe teritoriul țărilor baltice. Potrivit acestora, aparatele de zbor și-ar fi deviat traseul din cauza sistemelor rusești de război electronic.