Rusia închide consulatul României de la Rostov pe Don. Moscova urmează să notifice partea română 

Guvernul de la Moscova a acceptat propunerea Ministerului de Externe al Rusiei de denunțare a acordului privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov pe Don, iar premierul rus Mihail Mișustin a semnat ordinul în acest sens, scrie agenţia oficială de presă TASS, citat de Digi24.

Potrivit sursei, Ministerul rus de Externe a fost instruit să notifice partea română despre această decizie. Decizia Moscovei intervine în condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia s-au răcit considerabil după ce Ucraina a fost invadată de trupele ruse, iar Bucureştiul a condamnat vehement acest act de agresiune. 

Săptămâna trecută, Ministerul de Externe de la Bucureşti anunţa că România se alătură demersurilor internaţionale de a expune şi a condamna încercările Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice. De asemenea, în vară, MAE român a solicitat Moscovei să reducă personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni. În replică, MAE rus a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram