Rusia și-a modernizat și îmbunătățit rachetele balistice Iskander-M, folosite în atacurile asupra Ucrainei. Acestea „au învățat” să evite sistemele de apărare antiaeriană „Patriot”, a declarat șeful Departamentului de Comunicații al Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat.
Oficialul Ucrainean a explicat că rachetele folosesc acum capcane radar, reducând eficacitatea sistemelor de apărare aeriană Patriot.
„Rachetele care atacă de-a lungul unei traiectorii balistice, cum ar fi Iskander-M, au fost îmbunătățite și modernizate. Acum implementează capcane radar. Aceste rachete cvasi-balistice urmează o traiectorie complexă, făcând manevre în timpul zborului, în loc să urmeze o traiectorie dreaptă și să cadă. Acest lucru face mai dificilă calcularea punctului de interceptare de către sistemul Patriot, conceput pentru a intercepta rachetele balistice”, a declarat Ignat.
Noapte trecută, Rusia a lansat asupra Ucrainei peste 250 de drone, în majoritate de tip Shahed, precum și 14 rachete balistice, afectând inclusiv regiunile Sumî, Donețk și Dnipropetrovsk.