Rusia și Ucraina încep a doua rundă de negocieri directe pentru pace la Istanbul. Kievul propune un armistițiu de 30 de zile și noi condiții de pace

Negocierile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei reîncep astăzi la Istanbul, începând cu ora 13:00, sub egida ministrului de externe al Turciei, Hakan Fidan. Evenimentul are loc la Palatul Ciragan, diferit de locația anterioară – Palatul Dolmabahce, unde s-au adunat deja sute de jurnaliști internaționali.

Potrivit surselor oficiale citate de RIA Novosti, delegația rusă este condusă, ca și anterior, de Vladimir Medinski. În schimb, delegația ucraineană a fost extinsă de la 12 la 14 membri, rămânând sub conducerea ministrului Apărării, Rustem Umerov.

Ucraina a transmis Moscovei un proiect actualizat de memorandum privind încheierea războiului, redactat în ucraineană și engleză. Medinski a declarat că nu reprezintă o dificultate pentru partea rusă, întrucât în cadrul delegației se află inclusiv vorbitori de japoneză. Anterior, Kievul anunțase că refuză să negocieze în limba rusă.

Potrivit unei analize Reuters, documentul propus de Ucraina prevede:

  • Un armistițiu complet de minimum 30 de zile, aplicabil pe uscat, mare și în spațiul aerian;
  • Un schimb de prizonieri „toți pentru toți”, alături de repatrierea copiilor deportați în Rusia;
  • Reparații de război din partea Moscovei, cu folosirea activelor rusești înghețate;
  • Excluderea oricăror restricții militare impuse Ucrainei în urma păcii;
  • Refuzul recunoașterii internaționale a teritoriilor ocupate de Rusia după 2014;
  • Negocieri ulterioare asupra frontierelor, pornind de la actuala linie a frontului;
  • Implicarea SUA și a statelor europene în procesul de pace și monitorizare a armistițiului.

Documentul mai subliniază că Ucraina nu va accepta neutralitatea forțată și își menține aspirațiile de aderare la UE și NATO. Reuters notează că propunerile ucrainene se află în contradicție cu pozițiile exprimate recent de Rusia, mai ales în ceea ce privește statutul teritoriilor ocupate și reparațiile financiare.

Vladimir Putin a declarat că Rusia va redacta un memorandum care va stabili contururile generale ale unui posibil acord de pace şi abia apoi va discuta despre un armistiţiu.

Kievul a declarat în weekend că încă aşteaptă proiectul memorandumului din partea Rusiei. Duminică, Medinski, principalul negociator al Kremlinului, a confirrmat că Moscova a primit proiectul memorandumului Ucrainei şi a declarat agenţiei de ştiri ruse RIA că Kremlinul va reacţiona luni.

Potrivit trimisului special al lui Trump, Keith Kellogg, cele două părţi vor prezenta în Turcia documentele respective în care îşi expun ideile despre condiţiile de pace, deşi este clar că, după trei ani de război, Moscova şi Kievul rămân pe poziţii foarte îndepărtate.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...