Rusia trimite mâine primul petrolier cu motorină în SUA. Moscova anunță că vor urma și alte livrări

Primul petrolier încărcat cu motorină rusească destinată Statelor Unite urmează să plece din port joi, 22 octombrie, în baza acordului încheiat între președinții Vladimir Putin și Donald Trump. Anunțul a fost făcut miercuri de vicepremierul rus Aleksandr Novak, relatează publicația Vedomosti.

„Primul petrolier este planificat să plece din port mâine, 22 octombrie”, a declarat Novak, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor despre calendarul livrărilor convenite cu Washingtonul.

Potrivit oficialului rus, nava are un deplasament de 40.000 de tone, iar după această primă livrare vor urma și alte transporturi de combustibil către piața americană.

„Cu siguranță, vor urma și alte loturi. Așa cum au convenit cei doi lideri, vom satisface, în limita capacităților noastre, necesitățile de combustibil ale Statelor Unite”, a precizat vicepremierul rus.

Pe 9 octombrie, președinții Vladimir Putin și Donald Trump au convenit asupra livrărilor de motorină rusească pe piața americană și pe piețele internaționale. Liderul de la Casa Albă a anunțat atunci că Rusia va furniza imediat peste 300.000 de tone de combustibil, alte 500.000 de tone în cursul lunii noiembrie, iar ulterior încă un milion de tone.

Pentru a permite aceste tranzacții, Departamentul Trezoreriei SUA a emis licența generală nr. 135, care autorizează temporar operațiunile cu motorină rusească până la 7 aprilie 2027, relaxând astfel o parte dintre restricțiile impuse Moscovei.

Pe 10 octombrie, Trump i-a mulțumit public lui Putin pentru disponibilitatea de a furniza combustibil, calificând acordul drept unul „foarte important”.

Reluarea exporturilor de motorină rusească are loc pe fondul creșterii prețurilor la combustibili și al eforturilor administrației americane de a stabiliza piața energetică. Decizia Washingtonului a provocat însă critici din partea Ucrainei și a unor oficiali europeni, care avertizează că veniturile suplimentare din exporturile energetice ar putea sprijini economia Rusiei și efortul său de război împotriva Ucrainei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...