Rusia va monitoriza prin geolocalizare străinii care intră în capitala rusă, precum și în regiunea Moscova

Începând cu 1 septembrie 2025, autoritățile ruse vor începe să monitorizeze locația străinilor care intră în Moscova și regiunea Moscovei, în cadrul unui experiment aprobat recent de Duma de Stat. Potrivit ziarului Kommersant, legea vizează cetățenii străini care nu au nevoie de viză pentru a intra în Rusia.

Aceștia vor fi obligați să se supună unei proceduri de dactiloscopie, fotografiere biometrică, să comunice adresa la care locuiesc efectiv și să se înregistreze într-o „aplicație mobilă specializată” dezvoltată de Ministerul rus de Interne. Prin intermediul acesteia, autoritățile vor putea urmări geolocația dispozitivelor mobile ale străinilor.

Legea exclude de la aceste obligații minorii, diplomații și familiile acestora, precum și cetățenii Republicii Belarus. Ceilalți trebuie să se prezinte în termen de trei zile de la sosire la centrul multifuncțional pentru migrație din Saharovo pentru a finaliza procedurile.

Dacă un străin va încerca să evite monitorizarea prin geolocație, va fi inclus într-un registru special al persoanelor aflate sub supraveghere, riscând ulterior expulzarea de pe teritoriul Federației Ruse.

Proiectul de lege nu oferă detalii privind situațiile în care un străin nu deține un telefon mobil sau refuză instalarea aplicației. Modul în care vor fi colectate și utilizate datele despre străini și deplasările acestora va fi stabilit printr-un acord între Ministerul rus de Interne și autoritățile din Moscova și regiunea Moscovei. „Experimentul” va dura până la 1 septembrie 2029.

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că noile măsuri vor contribui la consolidarea controlului în domeniul migrației și vor reduce numărul încălcărilor legii.

Leonid Kalașnikov, președintele comitetului pentru afacerile CSI, a susținut că măsura va simplifica procesul de înregistrare a migranților, însă expertul Andrei Iakimov se întreabă dacă lucrătorii străini vor mai fi dispuși să vină în Rusia în aceste condiții stricte.

La rândul său, Viktor Tepliakov, președintele Asociației Uzbece din Moscova, a criticat legea, considerând-o „nechibzuită” și „foarte dificil de implementat”. El a sugerat reînființarea Serviciului Federal de Migrație, desființat în 2016, care colabora activ cu organizațiile dedicate minorităților naționale și migranților.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...