Cunoscuta jurnalistă din Rusia Ksenia Sobciak le povestește rușilor despre avantajul cetățeniei române, într-un video de pe canalul său de YouTube, la care sunt abonați peste trei milioane de ruși. Publicitatea a fost plasată în cadrul unui interviu cu un jurnalist și blogger, care a plecat din Rusia încă în 26 februarie 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina.
„Cetățenii României beneficiază de regim fără vize în 170 de țări, inclusiv în Canada, Australia, Marea Britanie, iar din 2024 – și în SUA. Deținătorii acesteia obțin posibilitatea se locuiască și să învețe pe înterg teritoriul Uniunii Europene, dar și să călătorească fără obstacole”, povestește Sobciak.
Jurnalista susține că centrul de emigrare, la care face referire, îi poate ajuta pe ruși să-și perfecteze cetățenia română în baza programului de „repatriere teritorială”. Cum anume va funcționa acest mecanism, jurnalista nu precizează, însă oamenii sunt îndemnați să acceseze site-ul, dar și canalul de YouTube al firmei. Jurnalista nu precizează nici cât costă serviciile companiei, însă promite o reducere de 1000 de euro, dacă utilizatorii vor aplica un cod promoțional din numele ei.
Valul de emigrare din Federația Rusă a pornit după început invaziei în Ucraina din februarie 2022. Potrivit unor estimări neoficiale, numărul celor care au plecat pornește de la 500 de mii și ajunge până la câteva milioane de persoane.
Dati-le cetatenie ca dupa aia vine Putler sa mai rupa o exclava din Ro ca a visat el ca rusii lui cu ,,origini” romanesti sunt persecutati