
Un elicopter rusesc de atac Ka-52 „Alligator”, evaluat la 16 milioane de dolari, s-a prăbușit luni dimineață pe teritoriul Rusiei, în timpul unei operațiuni de respingere a unui atac cu drone ucrainene. Potrivit mai multor canale militare ruse, aeronava ar fi fost lovită accidental de propriile forțe aeriene, transmite Newsweek.ro.
Potrivit relatărilor publicate pe canalul de Telegram „Fighterbomber”, administrat de un ofițer al forțelor aeriene ruse, elicopterul s-a prăbușit împreună cu cei doi membri ai echipajului, care au murit pe loc. Ministerul rus al Apărării nu a emis până în prezent un comunicat oficial privind circumstanțele accidentului.
Sursele militare ruse afirmă că aeronava a fost confundată cu o dronă ucraineană de către un avion rus de vânătoare, care a deschis focul din greșeală.
„Ka-52 a fost lovit de propriile forțe. Se pare că un pilot de vânătoare l-a identificat eronat ca dronă și a tras asupra lui. Incidentul este în curs de investigare”, a transmis unul dintre canalele rusești citate de The Insider.
Potrivit unei analize publicate de The Insider, aceasta este cel puțin a 17-a pierdere confirmată a aviației ruse provocată de propriile forțe de la începutul invaziei din Ucraina și a doua în 2025.
Ka-52 „Alligator” este considerat cel mai avansat elicopter de atac al Rusiei, folosit pentru misiuni de recunoaștere, coordonare tactică și lovituri asupra țintelor terestre și aeriene. Aeronava are o viteză maximă de 300 km/h, poate zbura până la 5.500 de metri altitudine și transporta până la 2.800 kg de armament, inclusiv rachete ghidate și un tun automat de 30 mm.
Potrivit datelor proiectului independent OSINT Oryx, armata rusă a pierdut peste 60 de elicoptere Ka-52 de la începutul războiului, distruse în luptă sau în atacuri asupra bazelor aeriene. Aceste pierderi reprezintă aproximativ două treimi din flota activă de 90 de unități cu care Rusia a intrat în conflictul din Ucraina.