
Aproximativ 20 800 de străini au dobândit cetățenia Republicii Moldova în ultimii trei ani. Cei mai mulți solicitanți au fost cetățeni ai Rusiei, Ucrainei și Belarusului. Cele mai multe persoane, peste 10 mii, au obținut pașapoarte moldovenești în 2024.
În 2023, cetățenia a fost acordată pentru 6 093 de persoane, iar anul trecut – pentru 4 454 de solicitanți, se arată într-un răspuns al Agenției Servicii Publice pentru IPN.
Totodată, în perioada 2023-2025, 1 029 de cereri de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova au fost respinse. Printre motive invocate se numără faptul că solicitanții nu au remediat la timp neconformitățile din documentele depuse, precum și situațiile în care nu au întrunit condițiile legale pentru obținerea cetățeniei.
Unele persoane și-au retras voluntar cererile, solicitând încetarea procesului de examinare. Au existat și cazuri în care solicitanții au prezentat documente a căror proveniență nu a putut fi stabilită, acest lucru fiind confirmat în urma verificării autenticității lor prin consultarea autorităților competente din străinătate.
ASP precizează că, în ultima perioadă, determinată de contextul regional și de incertitudinile generate de războiul din Ucraina, autoritățile au intensificat verificările cu privire la respectarea condițiilor legale și autenticitatea documentelor depuse. Măsurile au fost necesare pentru prevenirea fraudelor și pentru asigurarea corectitudinii procesului de dobândire a cetățeniei.
În cei trei ani, 1 379 de persoane au renunțat la cetățenia Republicii Moldova. Printre cele mai frecvente motive se numără dobândirea cetățeniei unui alt stat care nu permite dubla cetățenie sau o limitează. De asemenea, unii au renunțat din cauza cerințelor legale sau profesionale pentru accesul la funcții publice, cariere militare sau alte domenii care cer cetățenia exclusivă a statului de domiciliere.