Un accident le-a dat peste cap planul unor ucraineni de a ajunge ilegal în R. Moldova. Mașina acestora s-a răsturnat lângă frontieră

Șapte ucraineni au încercat să ajungă în regiunea transnistreană prin traversarea ilegală a frontierei moldo-ucrainene cu o mașină. Planurile acestora au fost date peste cap de grănicerii ucraineni, care au descoperit automobilul care se deplasa în direcția graniței cu Republica Moldova.

Incidentul a avut loc în preajma unei localități de frontieră din raionul Razdelnaia din regiunea Odesa. Văzând grănicerii, șoferul a accelerat, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului, cei șapte au suferit diferite leziuni. Grănicerii le-au acordat imediat primul ajutor și au chemat ambulanța și poliția.

Potrivit informațiilor preliminare obținute de colaboratorii operativi ai Serviciului de Grăniceri al Ucrainei, persoanele care doreau să ajungă în Republica Moldova au apelat la administratorul unui canal de Telegram. Fără nicio garanție a reușitei trecerii frontierei, bărbații au plătit în avans peste 25 de mii de dolari într-un portofel criptografic al organizatorului.

Pentru această sumă, organizatorul le-a pus la dispoziție un automobil aflat într-un loc prestabilit. Pe mașina cu numere de înmatriculare românești, intermediarii au montat plăcuțe ucrainene de la o altă mașină.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...