
Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei s-au încheiat, la ora 21:00, cu o prezență la vot de 37,6%, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală. În total, la urne s-au prezentat aproape 49 de mii de alegători
Femeile au reprezentat 55,74% dintre alegători, iar bărbații 44,26%.
Cei mai activi au fost alegătorii cu vârste între 66 și 75 de ani. Aceștia au reprezentat 24,34% din numărul total al votanților. Ei au fost urmați de cei între 56 și 65 de ani. Cei mai pasivi au fost tinerii. Doar 16 la sută dintre votanții de până la 35 de ani s-au prezentat la votare.