Sâmbătă, numărul apelurilor la 112 a crescut cu peste 30%. Într-o oră, operatorii au recepționat și până la 520 de solicitări

Numărul de apeluri la Serviciul 112 a crescut sâmbătă, când au fost averse și furtuni în toată țara, cu 33% și a ajuns la aproximativ 10 mii de solicitări. Cel mai mare flux de apeluri a fost în intervalul 11.00 și 19.00, iar recordul solicitărilor într-o oră a fost de peste 500, se arată într-un comunicat al Serviciului 112.   

Cu referire la tipul urgențelor raportate de cetățeni, de cele mai multe ori oamenii au semnalat cazuri medicale, cazuri legate de persoane agresive, conflicte, accidente rutiere și situații legate de deblocare și salvare în urma ploilor puternice: inundații, pomparea apei din locuințe, pivnițe, subsoluri, cabluri electrice rupte căzute la pământ, trasee și drumuri blocate, accidente rutiere neînsemnate. Cele mai multe situații de intervenție și salvare, sub influența ploilor puternice, au fost semnalate din localitățile din raioanele de centru și sud: Strășeni, Orhei, Călărași, Ialoveni, Hânceṣti, Cantemir, Leova, precum ṣi unele suburbii din municipiul Chiṣinău.

„Drept urmare, personalul 112 a lucrat neîntrerupt într-un ritm alert și operativ pentru a organiza eficient operațiile de intervenție. Constatăm, un procent înalt privind apelurile non-urgente, aproape 4 000 de apeluri recepționate la numărul de urgență au semnalat situații care nu sunt de competența serviciului de urgență. În consecință, se iroseau secunde valoroase în dauna oamenilor care aveau nevoie urgentă de ajutor și așteptau în apel pentru că linia era ocupată”, transmite Serviciul de Urgență.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...