
Un scandal de corupție zguduie Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Un șef de direcție din cadrul instituției a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, funcționarul ar fi pretins și primit 130.000 de lei de la reprezentantul unui agent economic, susținând că are influență asupra membrilor comisiei din cadrul AIPA și că îi poate convinge să aprobe cererea de finanțare și să acorde subvenția solicitată.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, ofițerii au investigat transmiterea de către suspect a unor sume de bani către terțe persoane. Ulterior, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mijloace bănești în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Șeful de direcție a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Urmărirea penală continuă, iar ofițerii anticorupție și procurorii desfășoară acțiuni pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor în care ar fi fost comisă infracțiunea.