Scandal la București, după ce șefa interimară de la Externe, Oana Țoiu, a semnat, în numele României, un demers privind limitarea veto-ului în UE

Ministrul interimar de Externe al României, Oana Țoiu, a provocat un scandal la București, după ce a semnat, alături de omologii din alte zece state europene, o scrisoare care propune limitarea utilizării dreptului de veto și extinderea votului cu majoritate calificată în anumite domenii ale politicii externe a UE. Demersul ar permite adoptarea unor decizii fără acordul tuturor statelor membre, diminuând posibilitatea unei țări de a le bloca individual.

Inițiativa a fost criticată dur de către AUR, care o acuză pe șefa diplomației că susține cedarea unei pârghii de apărare a intereselor României în UE. Mai mult, reprezentanții opoziției au pus sub semnul întrebării mandatul în baza căruia Țoiu a semnat scrisoarea.

Luni, 12 octombrie, Senatul României, a adoptat o declarație inițiată de senatorii AUR, prin care solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe oprirea oricărui demers în acest sens. Documentul a trecut cu 64 de voturi pentru, acordate de PSD, AUR și PACE. PNL și USR au votat împotrivă, iar cei nouă senatori UDMR s-au abținut.

Astfel, camera superioară a Parlamentului solicită retragerea reprezentanților României din activitățile „Grupului de prieteni” și cere Guvernului să clarifice, în termen de 15 zile, dacă Oana Țoiu a avut mandat să semneze în numele României și dacă președintele României a fost informat despre asta.

Potrivit declarației, solicitarea unor „motive vitale” pentru folosirea veto-ului nu trebuie să transforme unanimitatea într-un mecanism subordonat majorității. Documentul menționează explicit interesele României în Republica Moldova și regiunea Mării Negre printre cele care trebuie protejate.

De cealaltă parte, Oana Țoiu a respins acuzațiile, calificându-le drept „o minciună cap-coadă”. Potrivit ei, ducumentul semnat propune ca statele care aleg să folosească dreptul de veto să prezinte și să explice clar motivele de interes național din spatele deciziei. Această explicație ar fi doar o formă de transparență și nu ar avea nevoie de aprobarea sau validarea celorlalte state membre.

„Grupul de prieteni” a fost fondat în 2023 la inițiativa Germaniei, alături de Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Finlanda, Luxemburg și Slovenia. România s-a alăturat ulterior acestei inițiative, odată cu preluarea mandatului de ministru de Externe de reprezentanta USR, Oana Țoiu.

Argumentul central în favoarea limitării dreptului de veto este că acesta ar fi fost folosit deseori ca armă de șantaj politic de către țări precum Austria (contra României în cazul aderării la Schengen) sau Ungaria (contra asistenței pentru Ucraina). Astfel, limitarea veto-ului ar împiedica, în opinia inițiatorilor demersului, ca o singură țară să paralizeze decizii care avantajează restul Uniunii.

Tabăra adversă consideră însă că, pentru statele mai mici, dreptul de veto este „armă” diplomatică, fără de care o coaliție a marilor puteri poate impune linii de politică externă fără acordul altor state membre. Asta ar implica riscul de marginalizare, deoarece, dacă deciziile se iau prin majoritate calificată, care ține cont de ponderea populației, țările mari din Vest au un avantaj matematic uriaș.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...