
Colectivul Institutului Național de Metrologie cere demisia proaspătului șef, Georgeta Mincu, fost ministru al Agriculturii în Guvernul condus de Maia Sandu în 2019. Demersul este susținut de cel puțin 27 de angajați, care, printr-o postare pe Facebook, cer autorităților organizarea unui concurs transparent pentru alegerea unui „director competent”.
Reprezentanții INM susțin că Georgeta Mincu a fost numită director al Institutului în 14 august, în urma unui concurs în care nu ar fi îndeplinit toate cerințele. Colectivul acuză noua șefă de incompetență, de exercitare a presiunii asupra angajaților și de depășiri de atribuții.
„În timp record, doamna Mincu se implică în toate procesele instituției fără să dețină capacități și cunoștințe elementare în ceea cu ce se ocupă instituția – Metrologie. A redus din veniturile personalului, invocând motive de ilegalitate a acordurilor adiționale la contractul colectiv de muncă și în general a tuturor regulamentelor care funcționează din 2013. În instituție domină haos. Recent, un angajat al instituției a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza suprasolicitării psihic-emoționale, ca urmare a indicațiilor aberante care contravin legislației și regulamentelor din domeniu. Suntem epuizați și cu moralul la pământ…”, se arată în declarația colectivului INM.
Colectivul susține că a apelat și a făcut demersuri la Guvern, la ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, la Inspectoratul de Stat al Muncii și la Confederația Națională a Sindicatelor.
„Am fost invitați la discuții la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED). De asemenea, a fost invitată la discuții și Dna Mincu. Nu am primit nici un răspuns oficial. Să ne calmăm și să lucrăm mai departe? Cum domnilor să lucrezi și să promovezi o instituție, când în fruntea INM este o persoană incompetentă? Sperăm, că dacă facem public problema, vom fi auziți!”, se mai arată în mesajul disperat al angajaților Institutului.
Colectivul cere demisia Georgetei Mincu și organizarea unui concurs „transparent, legal și corect” pentru funcția de director. Șefa Institutului Național de Metrologie, Georgeta Mincu, nu a venit, deocamdată, cu o reacție în acest scandal.