Scandalul folosirii ilegale a piesei „Inima mea e Moldova” de partidele lui Șor ia amploare. Formațiunile, date în judecată de Cristofor Teodorovici

Partidele afiliate lui Ilan Șor au fost acționate în instanță de Cristofor Teodorovici pentru utilizarea ilegală a piesei „Inima mea e Moldova” pe melodia regretatului Ion Aldea-Teodorovici. Artistul susține că, împreună cu juristul său, a depus demersurile necesare la organele de drept pentru încălcarea drepturilor de autor. Anunțul lui Cristofor Teodorovici vine după ce, marți, și fiica regretatului poet Simion Ghimpu, autorul textului piesei, a acuzat Blocul „Victorie” de folosire ilegală a melodiei „Inima mea e Moldova” într-un clip video unde apar artiștii ruși Filip Kirkorov, Nikolai Baskov și Stas Mihailov.

„Referitor la grava încălcarea juridică și morală a apariției într-un spot propagandistic pentru piesa tatălui meu „Inima mea e Moldova”, am depus demers la organele de drept personal și cu ajutorul juristului meu din moment ce am descoperit și eu conținutul pe toate rețelele. Am chemat-o și pe Dna Ghimpu, deținătoarea drepturilor de autor asupra textelor scrise de Simion Ghimpu, pentru a fi și Dumneaei parte a dosarului”, a scris Cristofor Teodorovici pe rețelele sociale.

Artistul susține că după astfel de demersuri și dosare inițiate, administrațiile platformelor Facebook și Youtube vor reacționa mai rapid, așa încât persoanele sau entitățile vinovate să fie pedepsite, iar clipurile să fie retrase de pe rețele.

Amintim că, marți, despre aceste abateri a sesizat și fiica regretatului poet Simion Ghimpu, Anda Vahnovan, care susține că piesa a fost utilizată fără acordul mamei sale, Veta Ghimpu Munteanu, care este deținătoarea drepturilor asupra textului cântecului.

„Mama mea Veta Ghimpu Munteanu este deținătoarea drepturilor asupa textelor tatălui meu și va acționa în instanță această jalnică parodie cu Kirkorov, Baskov și Mihailov în roluri de bufoni în costume tradiționale”, a scris Anda Vahnovan pe rețelele sociale, care a declarat că gestul reprezintă „o jignire la adresa autorilor”.

Precizăm, pe mai multe rețele sociale a apărut, recent, un clip cu mesaje anti-UE în care interpreții ruși, Nikolai Baskov, Filip Kirkorov și Stas Mihailov, cântă melodia „Inima mea e Moldova”. La finalul clipului, este transmis un mesaj prin care moldovenii sunt îndemnați să se pronunțe contra la referendumul privind integrarea europeană din 20 octombrie. Acești trei artiști ruși sunt cunoscuți, în ultimii ani, pentru participarea la un șir de acțiuni politice și concerte organizate de partidele lui Ilan Șor. De asemenea, în mai multe campanii electorale anterioare, aceștia s-au afișat cu mai multe îndemnuri de susținere a candidaților promovați de Ilan Șor, inclusiv la alegerile bașcanului Găgăuziei din primăvara anului 2023.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...