Scandalul „MindiciGate” ajunge la vârful puterii de la Kiev. Percheziții la șeful de cabinet al lui Zelenski

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) împreună cu Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) efectuează percheziții la locul de muncă al șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, relatează publicația „Ukrainska Pravda”.

Potrivit sursei, în complexul guvernamental au intrat cel puțin zece reprezentanți ai structurilor anticorupție. Un reporter al „Ukrainska Pravda”, aflat la fața locului, a surprins sosirea echipei de anchetă și a publicat primele imagini din interiorul perimetrului.

Deocamdată nu este clar ce statut procesual are Ermak în această acțiune, notează publicația. NABU și SAP nu au oferit niciun comentariu oficial. „Ukrainska Pravda” a transmis solicitări către cele două instituții și așteaptă clarificări.

Contextul acțiunii este legat de extinderea investigației în dosarul „Midas”, un caz de corupție din sectorul energetic. La 25 noiembrie, directorul NABU, Semen Krivonos, a declarat în Parlament că ancheta se amplifică, iar detectivii analizează „mii de ore de înregistrări” în care apar diverse nume, companii și episoade.

„Multe lucruri devin mai clare”, a subliniat el, adăugând că se așteaptă apariția unor noi figuranți în dosar.

Autoritățile anticorupție nu au confirmat oficial legătura dintre perchezițiile de azi și cauza „Midas”.

Pe de altă parte, deputatul ucrainean Aleksei Goncearenko afirmă că există trei motive principale pentru perchezițiile efectuate la Andrei Ermak. În primul rând, susține el, Ermak ar fi dat ordine unor structuri de aplicare a legii pentru a monitoriza ilegal angajați ai NABU și ai Procuraturii Specializate Anticorupție, intervenind astfel în activitatea instituțiilor anticorupție.

Al doilea motiv ține de presupusa participare a lui Ermak la schemele de corupție asociate omului de afaceri Timur Mindici. În al treilea rând, Goncearenko afirmă că există o țintă suplimentară, încă nedivulgată public, o acțiune pe care Ermak ar fi încercat să o întreprindă și care ar fi documentată de anchetatori, dar despre care nu s-a vorbit încă în mass-media.

Perchezițiile au loc pe fondul amplificării scandalului „MindiciGate”, declanșat după publicarea înregistrărilor dintre Mindici și ministrul energiei, German Galușcenko. Surse politice afirmă că mai mulți consilieri i-ar fi sugerat președintelui Volodimir Zelenski demiterea lui Ermak. Deputatul Iaroslav Jelezniak susține că Ermak ar apărea în dosar sub pseudonimul „Ali-Baba” și ar fi participat la discuții privind presiuni exercitate asupra NABU și SAP.

Presa ucraineană a relatat că președintele Volodimir Zelenski i-ar fi numit pe Andrei Ermak și Rustem Umerov în delegația de negocieri cu Statele Unite imediat după ce a fost informat că Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) pregătește suspiciuni oficiale pe numele celor doi oficiali de rang înalt.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...