
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție a organizat aproximativ 20 de percheziții în mai multe localități din R. Moldova într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a unor partide și spălarea banilor prin intermediul criptomonedelor. Operațiunea are loc în cadrul investigațiilor demarate încă toamna trecută, în contextul tentativelor de finanțare ilegală și influențare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. În cauză sunt vizate 16 persoane.
Potrivit anchetei, banii proveniți din străinătate erau introduși într-un mecanism clandestin prin intermediul criptomonedelor. Activele virtuale erau colectate inițial într-un portofel electronic central, controlat direct de trezorierul grupării.
Ulterior, criptomonedele erau transferate către persoane interpuse, care se ocupau de convertirea acestora în lei. Banii obținuți erau transformați în numerar, fragmentați în sume mai mici și distribuiți prin intermediul unor curieri, pentru a ajunge în mod clandestin la beneficiarii finali din cadrul rețelei.
În cadrul perchezițiilor, ofițerii au ridicat telefoane mobile conectate la aplicații pentru gestionarea conturilor de active virtuale, dispozitive utilizate pentru păstrarea cheilor private ale portofelelor crypto, precum și mijloace bănești pentru care nu a fost demonstrată proveniența legală.
Potrivit CNA, investigațiile în acest dosar reprezintă o continuare a acțiunilor întreprinse în toamna anului 2025, înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Atunci, mai mulți factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor formațiuni politice afiliate unei grupări criminale au fost reținuți, fiind suspectați de tentative de influențare a procesului electoral prin finanțarea unor activități politice din surse interzise de lege.
Anchetatorii urmează să stabilească rolul fiecărei persoane în mecanismul de finanțare și destinația finală a banilor.