Scriitorul basarabean Vladimir Beșleagă s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani

Scriitorul basarabean Vladimir Beșleagă s-a stins din viață marți, 25 februarie, la vârsta de 93 de ani. Anunțul a fost făcut de Muzeul Național a Literaturii Române și confirmat de Ministerul Culturii. 

„Vă anunțăm cu tristețe că azi, 25 februarie 2025, la ora 16.00, a trecut la Domnul scriitorul Vladimir Beșleagă. Dumnezeu să-l ierte! Lumină lină, maestre Vladimir Beșleagă!”, se arată în anunțul muzeului, publicat pe facebook.

Vladimir Beşleagă s-a născut în 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, Grigoriopol. Debutează în 1963, cu culegerea de nuvele „La Fântâna Leahului”. În 1966, publică romanul „Zbor frânt”, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii române din Basarabia din secolul al XX-lea.

În 1969-1970, scrie poemul epic „Noaptea a treia”, publicat însă abia în 1988  cu titlul „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine”.

Urmează alte romane: „Acasă” (1976), „Ignat şi Ana” (1979), „Durere” (1979), „Sânge pe zăpadă” (1985; primul dintr-o trilogie consacrată lui Miron Costin), „Cumplite vremi” (volumul II al trilogiei).

După 1990 a publicat alte scrieri, printre care „Țipătul lăstunului” (2006), „Hoţii de apartamente” (2006), „Dirimaga” (2009), „Voci” (2013) ş.a.

Vladimir Beșleagă a fost o figură emblematică a curentului de renaştere naţionale de la sfârșitul anilor 80. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, fiind și unul dintre semnatarii Declarației de independenţă a R. Moldova. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...