
Facturile mai mari vor împovăra gospodăriile și vor genera nemulțumiri masive, mai ales în rândul celor mai vulnerabili, iar efectele scumpirii resurselor energetice asupra veniturilor reale ale populației vor fi devastatoare. De această părere este analistul economic Veaceslav Ioniță, care mai adaugă că „dacă nu se vor găsi soluții pentru a amortiza impactul acestor creșteri, populația Moldovei se va confrunta cu un nou val de sărăcie energetică”.
„Deși creșterea tarifelor poate părea justificată din perspectiva furnizorilor, efectele asupra veniturilor reale ale populației vor fi devastatoare. Facturile mai mari vor împovăra gospodăriile și vor genera nemulțumiri masive, mai ales în rândul celor mai vulnerabili.Ce înseamnă această creștere? Astăzi, cheltuielile totale ale populației pentru energia electrică se ridică la 4,4 miliarde de lei anual. Dacă tarifele vor fi majorate conform solicitărilor, această sumă va crește la cel puțin 9 miliarde de lei. Impactul direct asupra gospodăriilor va fi uriaș, iar presiunea pe bugetele familiale va crește considerabil.
Ioniță mai spune că scumpirile vor avea un impact și asupra inflației.
„În prezent, cheltuielile pentru energia electrică reprezintă 2-2,5% din bugetul gospodăriilor casnice. Creșterea tarifelor va adăuga cel puțin 2,5% la inflația anuală, ducând nivelul inflației de la 7% la peste 10%. Această accelerare va afecta puternic costurile de trai și va pune presiune suplimentară pe economia națională. În 2022, inflația a atins un vârf istoric de aproape 35%, dar această creștere a venit după o perioadă relativ calmă. Acum, ne confruntăm cu 4 ani consecutivi de inflație cumulativă de 70%, ceea ce a diminuat dramatic puterea de cumpărare a cetățenilor. Cine va resimți cel mai mult această creștere? Bugetarii: deja afectați de creșteri salariale sub rata inflației. Pensionarii: pentru care creșterile mici de pensii nu mai acoperă scumpirile. Persoanele vulnerabile: care alocă o parte semnificativă a veniturilor pentru utilități”, a adăugat Ioniță.