Să vii cu elogii la adresa lui Putin, chiar în ziua în care în Ucraina e doliu național, după ce 14 oameni, între care 9 copilași nevinovați, au fost uciși de o rachetă de-a lui Putin, nu e doar lipsă de bun simț, ci o ofensă la adresa demnității umane.
Că Dodon este un om fără scrupule și un profitor ordinar știm de când ne știm. Dar oare printre socialiști nu sunt și niște oameni normali care să refuze să accepte această rușine la pachet și să-l pună la respect pe nesimțit?
Asta-i opoziția noastră parlamentară, a doua forță politică, dacă nu chiar prima deja, în republicuța voastră independentă. Iar puterea, vă amintesc, este formată și ea din mincinoși, oameni fără scrupule și lipsiți total de demnitate. O apă ș-un pământ, mai pe scurt.
Hârb versus oală spartă, să fiți atenți de alegeți de data asta, oameni buni! Votează, votul tău… nu contează!