Se fac 148 de ani de când Dobrogea, leagănul creștinismului românesc, a revenit în sânul României 

Acum 148 ani, provincia istorică Dobrogea, aflată de aproape 500 de ani sub administrație otomană, a fost adusă în sânul României, a cărei independență fusese proaspăt recunoscută la nivel internațional în urma Războiului ruso-turc din 1877-1878.

Data de 14 noiembrie, când este marcată Ziua Dobrogei, amintește de evenimentul din 14 noiembrie 1878, când Domnitorul Carol I, viitor rege al României, a ajuns la Brăila și a dat citire Proclamației către dobrogeni în cadrul unei ceremonii cu prezența ofițerilor, ostașilor, oficialităților și localnicilor.

Astfel, în 14 noiembrie 1878 Armata Română a intrat în Dobrogea, iar în 23 noiembrie s-a instalat în Constanța prima administrație românească. Încă din 15 octombrie 1878 au fost alocate fondurile necesare reorganizării, iar în paralel s-a stabilit o delegație română pe lângă comisia europeană însărcinată cu fixarea frontierei româno-bulgare. Împreună cu reprezentanții armatei, Carol I a stabilit strategia de prezență militară.

În 1877, înainte ca România să intre în Războiul de Independență, autoritățile de la București au pus condiții Imperiului Rus, cele mai importante fiind neanexarea sudului Basarabiei, care la momentul intrării în război era parte componentă a Principatelor Unite, și să recunoască independența dacă România va ieși învingătoare. Din punct de vedere juridic, Bucureștiul nu a cerut Dobrogea, însă Imperiul Rus a oferit-o cerând, totuși, la schimb sudul Basarabiei, ceea ce reprezenta o încălcare a integrității teritoriale.

Astfel, la finalul războiului, în urma Congresului de la Berlin, România devenea independentă, dar trebuia să cedeze către Imperiul Rus județele Cahul, Ismail și Bolgrad și primea, în schimb, Dobrogea.

Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor. Cancelarul Otto von Bismarck a reușit să-l convingă pe principe să accepte acest aranjament, care oferea noi oportunități României din punct de vedere economic datorită accesului la Marea Neagră și controlului asupra traficului pe Dunăre. 

Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică covârşitoare, cu ajutorul căreia a avut loc procesul de unificare naţională, urmând ca noua parte componentă să devină poarta de comunicare a României cu restul lumii.

Totuși, la acel moment, nici clasa politică, nici societatea nu au fost încântate de oferta rușilor. Dimpotrivă, o isterie generală a cuprins societatea românească, inclusiv din motivul că Dobrogea era populată de minorități într-o proporție covârșitoare. Pe români îi speria îngrozitor că, din cauza turcilor, a tătarilor și a bulgarilor care locuiau în Dobrogea vor izbucni conflicte ulterioare pe care țara, proaspăt independentă, nu va putea să le gestioneze, iar integritatea statului va fi pierdută. Pe de altă parte, alinierea legislativă, drepturile minorităților, acordarea cetățeniei și împroprietărirea cu pământuri în noua provincie erau alte provocări de neacceptat pentru clasa românească.

Ulterior, însă, clasa politică de la București a acceptat noua realitate și treptat și-au dat seama că din punct de vedere economic noua provincie, Dobrogea, a adus mai multe beneficii.

Precizăm că din octombrie 2015, în urma unei legi, autoritățile de la București au instituit ziua de 14 noiembrie – Ziua Dobrogei.

Regiunea este leagănul creștinismului românesc, fiind locul în care Sfinții Apostoli Andrei și Filip au propovăduit Evanghelia pentru prima dată în această zonă.

Există, de asemenea, și sfinți martiri și mărturisitori, care au păstrat vie credința creștină încă din primele secole pe teritoriul Dobrogei precum: Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman din Dobrogea; Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului; Sfinții Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip și Sfântul Teotim I, Episcopul Tomisului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...