
Patriarhul Ilia II, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Georgiene, a încetat din viață marți, 17 martie, la vârsta de 93 de ani. Decesul a survenit la Caucasus Medical Center din Tbilisi, unde fusese internat de urgență cu o seară înainte.
Ilia al II-lea a fost unul dintre cei mai longevivi lideri ai lumii ortodoxe. A fost întronizat la 25 decembrie 1977 și a condus Biserica Ortodoxă Georgiană timp de 48 de ani.
Sub păstorirea sa, Biserica a cunoscut o puternică renaștere spirituală. Numărul eparhiilor a crescut de la 15 la 47, au fost construite sau restaurate sute de biserici, au fost deschise numeroase seminarii teologice, iar în capitala georgiană a fost ridicată impunătoarea catedrală „Sfânta Treime”.
În societatea georgiană, patriarhul era considerat o autoritate morală majoră, fiind constant cotat drept cea mai respectată personalitate din țară, cu un nivel de încredere care depășea frecvent 90% în rândul populației.
Pe lângă rolul religios, Ilia al II-lea a fost perceput drept un pilon al identității naționale georgiene. În perioada sovietică a contribuit la păstrarea tradițiilor religioase și culturale, iar după obținerea independenței Georgiei a avut un rol de mediator moral în momente de criză politică sau tensiuni interne. Deși promova valori conservatoare, a fost văzut ca un factor de echilibru și unitate în societatea georgiană.
În 2017, patriarhul l-a desemnat pe Shio Mujiri drept locțiitor al tronului patriarhal. Acesta urmează să administreze treburile curente ale Bisericii până la alegerea oficială a unui nou patriarh, proces care, potrivit regulilor Bisericii Ortodoxe Georgiene, trebuie să aibă loc în termen de 40 de zile.
După anunțul decesului, numeroși lideri religioși și politici au transmis mesaje de condoleanțe. Patriarhul Daniel al României a declarat că Ilia al II-lea a fost „un simbol al demnității și al rezistenței spirituale”, iar autoritățile de la Tbilisi au anunțat instituirea unor zile de doliu național în memoria uneia dintre cele mai influente figuri ale istoriei recente a Georgiei.