Șefia Ministerului Economiei va fi preluată de deputatul USR din România Claudiu Năsui. Osmochescu va fi transferat la Agricultură

Ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, va fi transferat la conducerea Ministerului Agriculturii, iar postul său va fi preluat de deputatul în Parlamentul României, Claudiu Năsui, care chiar azi, conform unui decret al Maiei Sandu, a primit și cetățenia R. Moldova.

„Îl vom propune pe Eugeniu Osmochescu pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Eugen cunoaște deja foarte bine mecanismele Guvernului și prioritățile pe care ni le-am asumat. (…) Pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării îl vom propune pe Claudiu Năsui. Claudiu vine cu o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică și implicare directă în realizarea reformelor guvernamentale. (…) Avem nevoie de acest tip de energie la Ministerul Economiei. Prioritățile lui vor fi debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care stau în calea întreprinderilor mici și mijlocii. Vrem ca Ministerul Economiei să devină unul dintre principalele motoare ale reformei statului și ale creșterii economice”, a scris premierul Vasile Tofan.

Claudiu Năsui are 41 de ani și este deputat USR în Parlamentul României, post pe care l-a deținut și în legislaturile din 2016-2020 și 2020-2024. De asemenea, în 2021 a fost ministru al Economiei în Guvernul de la București, condus de Florin Cîțu.

Amintim că Eugen Osmochescu a fost numit ministru al Economiei în 1 noiembrie 2025 în Guvernul lui Alexandru Munteanu. Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant în24 iulie, când în urma unui mandat de doar două zile, Radu Musteață a demisionat în urma unui scandal legat de trecutul său politic.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...