Șeful Biroului Vamal Nord și patru vameși, reținuți pentru corupție, plasați în arest preventiv pentru 30 de zile

Șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, și patru din cei cinci angajați, reținuți zilele trecute într-un dosar de corupție, vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv, în Penitenciarul Nr.13. Decizia a fost pronunțată, astăzi, 5 iulie, de magistrații Judecătoriei Ciocana.

Ce-al de-al cincilea funcționar reținut a primit mandat de arestare la domiciliu, încheierile instanței fiind cu drept de atac în conformitate cu prevederile legale, transmite NewTV.md.

Șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, de rând cu alți cinci vameși au fost reținuți miercuri, 3 iulie, în urma unor percheziții efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție. Aceștia sunt cercetați de către ofițerii CNA și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău în cadrul unei cauze penale în care sunt bănuiți de corupere pasivă. 

Potrivit probelor administrate de CNA, s-a constatat că bănuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit bani de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contrar prevederilor legii. 

Pentru „serviciile” prestate, bănuiții ar fi pretins și acceptat remunerații ilicite care variau între 1,5 mii de euro și 9 mii de euro.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram