Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, susține că pentru așa-zisul congres de la Tiraspol din 28 februarie se pregătea cu totul alt scenariu, însă „obiectivele au fost schimbate din cauza unor anumite circumstanțe. Mai mult, Cernăuțeanu nu exclude că „solicitarea de alipire a regiunii la Rusia” s-a regăsit în scenariul inițial al autorităților separatise. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Moldova LIVE” de la Exclusiv TV.
„În prima fază, nu putem să vorbim de intenții de destabilizare, dar crearea unor parametri sau intenții de creare a unei alte alternative, sau un prim pas în atingerea unor obiective în viitor. Totuși au vrut să se adreseze la Moscova pentru alipirea regiunii? Nu este exclus, este una dintre variantele viable, care cu siguranță își are loc pe tabla de șah”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Șeful IGP a mai precizat că încercările de acest gen nu sunt excluse pe viitor.
„Cu siguranță vă spun că obiectivele care se urmăreau erau cu totul altele, dar din anumite circumstanțe cumva au fost schimbați anumiți parametri în timpul procesului, dar cu siguranță pot să spun că nu este o ultimă intenție de a intra în evidența atât a Tiraspolului, dar și altor regiuni din Republica Moldova”, a spus Cernăuțeanu.
În data de 28 februarie, în cadrul așa-zisului congres de la Tiraspol a fost luată decizia privind „adresarea unui apel către Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei, cu rugămintea de a proteja Transnistria în fața presiunii crescânde din partea Chișinăului”. Solicitarea despre pretinsa alipirea regiunii la Federația Rusă, despre care s-a vehiculat, nu a fost transmisă și nici discutată la acest eveniment.