
Arnaud Lagardère, șeful grupului cu același nume, a renunțat marți la mandatele sale executive, inclusiv la cel de director general, după ce a fost pus sub acuzare în cadrul unor anchete privind finanțarea cheltuielilor personale de către companiile sale, a anunțat compania, citată de AFP.
„Domnul Arnaud Lagardère contestă ordinul și va face apel împotriva acestuia, dar acesta îl obligă totuși să demisioneze din funcțiile sale executive în cadrul grupului”, a precizat Lagardère într-un comunicat.
Arnaud Lagardère, care a moștenit imperiul construit de tatăl său, Jean-Luc Lagardère, la moartea acestuia, în 2003, a fost pus sub acuzare luni, la Paris, pentru „difuzare de informaţii false sau înşelătoare, cumpărare de voturi, abuz de bunuri sociale şi abuz de putere, precum şi pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale”.
Omul de afaceri francez a fost plasat sub control judiciar cu interdicţie de administrare şi cu obligaţia de a depune o garanţie de 200.000 de euro”, a adăugat sursa citată.
Potrivit „Le Monde”, Arnaud Lagardère „este suspectat că și-a finanțat stilul de viață și cheltuielile personale prin intermediul Lagardère SAS și al holdingului Lagardère Capital & Management ( LCM), care găzduiește participațiile managerului în cadrul grupului omonim, pentru o sumă care s-ar putea ridica la peste 80 de milioane de euro. Faptele au fost comise între aprilie 2009 şi decembrie 2022.
Compania „Lagardere” a fost implicată într-un scandal la Chișinău, după ce mai multe voci au acuzat autoritățile că ar fi favorizat compania franceză în câștigarea licitației spațiilor comerciale din cadrul aeroportului din Capitală. Acesta a participat la două licitații, dar nu a reușit până la urmă să le câștige, după ce Agenția Proprietății Publice a anulat ambele concursuri.