
Kremlinul ar pregăti o provocare de proporții, cu victime umane, menită să deturneze negocierile de pace mediate de Statele Unite, avertizează Serviciul de Informații Externe al Ucrainei (SVR). Informația a fost făcută publică vineri, într-un comunicat citat de RBC-Ucraina.
Potrivit SVR, operațiunea ar avea un caracter complex și face parte dintr-o strategie mai largă de escaladare. Serviciile ucrainene susțin că, după așa-zisul „atac asupra reședinței” liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, Moscova a început să distribuie noi pretexte informaționale fabricate, cu scopul de a pregăti atât opinia publică internă, cât și audiența internațională pentru o nouă rundă de tensiuni.
„Avem motive serioase să credem că Federația Rusă va trece de la manipulare informațională la o provocare armată organizată de serviciile speciale, cu pierderi umane semnificative”, se arată în comunicatul SVR.
Potrivit evaluărilor serviciului de informații, momentul cel mai probabil pentru o asemenea acțiune ar fi în ajunul sau în timpul sărbătorilor de Crăciun pe stil vechi, pe 7 ianuarie.
SVR avertizează că locul ales pentru provocare ar putea fi un lăcaș de cult sau un alt obiectiv cu puternică încărcătură simbolică, atât pe teritoriul Rusiei, cât și în zonele temporar ocupate ale Ucrainei.
Pentru a fabrica dovezi care să indice implicarea Kievului, autoritățile ruse ar intenționa să folosească resturi de drone de atac de producție occidentală, care ar urma să fie aduse la locul incidentului de pe linia frontului.
„Exploatarea fricii și comiterea de acte teroriste cu victime, sub «steag străin», corespund pe deplin stilului de operare al serviciilor speciale ruse”, subliniază SVR, adăugând că regimul lui Vladimir Putin a recurs în repetate rânduri la astfel de tactici pe plan intern, iar în prezent acest model este exportat în afara Rusiei.
Serviciul de Informații Externe al Ucrainei face apel la instituțiile media să trateze cu maximă prudență materialele difuzate de Kremlin, să le verifice riguros și să evite propagarea falsurilor rusești.
Avertismentul vine în contextul unor declarații recente ale Moscovei. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Ucraina ar fi lansat, în noaptea de 29 decembrie, un atac cu drone asupra unei reședințe de stat a lui Vladimir Putin din regiunea Novgorod, referindu-se la complexul de la Valdai. Lavrov a susținut că forțele ruse ar fi doborât 91 de drone ucrainene.
În același timp, Ministerul rus al Apărării a raportat „interceptarea a 89 plus 23 de drone în mai multe regiuni”, dintre care 41 deasupra regiunii Novgorod, ceea ce lasă neclară soarta a aproximativ 50 de aparate.
La două zile după aceste afirmații, Ministerul Apărării al Rusiei a publicat o hartă a presupusului traseu al dronelor, document calificat de SVR drept fals. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins acuzațiile privind un atac asupra reședinței lui Putin și a avertizat că astfel de declarații ar putea servi drept pretext pentru noi lovituri împotriva Ucrainei.
Ministerul ucrainean de Externe a calificat, la rândul său, întreaga poveste drept un fals utilizat de Moscova pentru a submina inițiativele de pace care implică Kievul și Washingtonul.