
Pentru anul viitor, sindicatele cer autorităților să majoreze salariul minim până la 8050 de lei, ceea ce e cu peste 45 la sută mai mult față de actuala cotă de 5500 de lei. În acest sens, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Igor Zubcu, cheamă autoritățile să respecte Directiva UE privind salariile minime, confirmată marți și printr-o hotărâre a Curții de Justiție a UE, prin care obligă statele membre să asigure ca salariul minim să fie cel puțin 50% din salariul mediu.
„Mesajul este clar: salariile trebuie să asigure un trai decent. Salariul minim este un instrument important pentru prevenirea sărăciei în rândul populației, însă, acesta urmează să acopere integral pragul național al sărăciei, care este stabilit în mărime de 6294 de lei lunar și să reprezinte cel puțin 7860 de lei brut. Republica Moldova, în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să respecte prevederile Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate, care recomandă ca salariul minim să reprezinte cel puțin 50% din salariul mediu brut sau 60% din salariul median brut”, se arată într-un demers al CNSM transmis premierului Alexandru Munteanu.
Confederația atrage atenția că, în acest an, raportul dintre salariul minim și salariul mediu pe economie a scăzut de la 42,7% la 40,5%, iar menținerea unui nivel scăzut al salariului minim ar conduce la creșterea sărăciei în rândul salariaților, în condițiile în care sărăcia monetară a crescut de la 31,1% la 33,6% în ultimii doi ani.
Potrivit analizelor CNSM, actualul salariu minim de 5500 de lei acoperă doar 70% din valoarea minimului de existență pentru un adult și un copil la întreținere, care constituie aproximativ 6300 de lei net. Calculele arată că, în prezent, pentru a fi asigurată o familie din patru persoane, doi adulți și doi copii, adulții ar trebui să aibă un salariu mediu de puțin peste 26 de mii de lei.
Amintim că în 2025 salariul minim este de 5500 de lei, în creștere cu doar 500 de lei, sau cu 10%, față de cota stabilită în 2024.