Socialiștii și comuniștii au decis că vor merge pe cont propriu în alegeri, doar că acolo unde vor exista candidați cu șanse reale de câștig, ambele formațiuni își vor uni eforturile și-i vor susține. Decizia a fost anunțată după ședința conducerii celor două formațiuni, prezidată de Igor Dodon și Vladimir Voronin.
La ședința s-a mai discutat despre situația actuală din țară și au fost stabilite prioritățile agendei parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pentru perioada următoare. De asemenea, s-a decis că fracțiunea parlamentară BCS va prezenta un raport alternativ pentru cei doi ani de guvernare PAS.
Amintim că PSRM nu a decis încă pe cine îl va înainta la alegerile locale din Capitala, având de ales între Igor Dodon și Vlad Batrîncea. PCRM nu a anunțat, deocamdată, dacă va avea un candidat și cine ar putea fi favoritul.