Șoferul care a lovit doi cicliști la Stăuceni, condamnat la șase ani de închisoare. Ce prejudiciu va achita familiei lui Valerian

Șoferul care a accidentat mortal un biciclist și l-a rănit pe al doilea lângă comuna Stăuceni și-a aflat sentința. El a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip deschis. În plus, inculpatul este obligat să achite un prejudiciu în valoare de 10 milioane de lei părinților copilului decedat și 64 de mii de lei familiei ciclistului rănit.

Decizia a fost luată de magistrații Oficiului Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Hotărârea poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău. La ședința de judecată, tatăl lui Valerian, copilul care a decedat în urma accidentului, s-a arătat nemulțumit de sentința emisă de judecători.

„Aș opta pentru penitenciar de tip închis pentru inculpat. Nu suntem de acord cu termenul, 6 ani pentru o viață de om, de copil care avea speranțe, voia să devină campion mondial, să meargă înainte. Avea toată viața înainte, simt că este ca o batjocoră față de noi, părinții”, a declarat tatăl lui Valerian.

Potrivit procurorilor, șoferul a condus cu permisul suspendat de doi ani și a fost oprit de patru ori de polițiști pentru diverse încălcări ale regulamentului circulației rutiere, înainte de a provoca tragedia.

Accidentul s-a produs la sfârșitul lunii februarie. Șoferul vinovat a efectuat o manevră de depășire pe dreapta și a lovit doi bicicliști aflați pe marginea drumului. Unul dintre adolescenți, în vârstă de 12 ani, a decedat trei zile mai târziu, în spital. Celălalt biciclist, tot de 12 ani, a stat internat în stare gravă mai multe zile și are nevoie de o perioadă îndelungată de recuperare.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram