SONDAJ | Ideea europeană pierde teren în R. Moldova. Doar 43 la sută din alegători ar vota pentru aderarea la UE, în cazul unui referendum

Numărul adepților integrării europene continuă să scadă, potrivit sondajului IMAS. Un eventual referendum pe acest subiect ar însuma astăzi 43 la sută de voturi pro, pe teritoriul Republicii Moldova, aproape la egalitate cu numărul de voturi împotrivă. Mai grav este că cei care preferă direcția opusă, adică integrarea în pretinsa uniune eurasiatică, sunt tot 43 la sută.

Studiul mai atestă un procent de 28 la sută dintre cetățeni care ar spune DA, în cazul în care ar fi întrebați dacă-și doresc unirea cu România, însă și această cifră este în scădere, comparativ cu sondajele din trecut.

De asemenea, numărul celor care își doresc ca Republica Moldova să adere la NATO este și mai scăzut. Doar 18% ar vota PENTRU, în cazul unul referendum, în timp ce 66% s-ar pronunța împotrivă.

Sondajul a fost realizat în perioada 17-28 iunie 2025, pe un eșantion de 1116 de persoane chestionate și reflectă doar situația de pe teritoriul Republicii Moldova, fără diasporă și regiunea transnistreană. Marja de eroare este de aproximativ 3%.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...