SONDAJ | Maia Sandu, abia pe locul 4 la aprecierea activității politice. Șefa statului este devansată de Ceban, Dodon și Costiuc

Tot mai puțini moldoveni apreciază activitatea politică a președintelui Maia Sandu. Șefa statului se situează abia pe locul patru în clasamentul aprecierii activității politicienilor, conform sondajului IMAS. Ponderea cetățenilor care îi acordă note între 7 și 10 a scăzut de la aproximativ 42% în luna iunie, la 28,5% în noiembrie.

Clasamentul este condus de Ion Ceban, a cărui activitate primește note între 7 și 10 din partea a 40,5% dintre respondenți. Urmează Igor Dodon, cu 38,5%, și Vasile Costiuc, cu 35,8%.

Maia Sandu înregistrează 28,5%, fiind urmată de Ion Chicu, cu 27,7%, și Alexandr Stoianoglo, cu 27,5%.

Seria de măsurători realizate de IMAS arată o deteriorare continuă a evaluărilor în cazul Maiei Sandu în ultimele luni. Dacă în iunie aproximativ 42% îi acordau note între 7 și 10, în iulie proporția coborâse la circa 33%, iar în noiembrie a ajuns la 28,5%.

În același timp, 35,5% dintre respondenți îi acordă nota minimă, 1. Cumulat, notele între 1 și 4 reprezintă 50,7% din întregul eșantion.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 octombrie – 9 noiembrie 2026, de IMAS la comanda Independent News din România, pe un eșantion de 1.116 persoane din 86 de localități, prin chestionare la domiciliu. Cercetarea nu include regiunea transnistreană și cetățenii aflați peste hotare. Marja de eroare maximă este de ±3%.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...