Sondaj Reuters/Ipsos: Kamala Harris conduce în fața lui Donald Trump cu 44% la 42% în cursa prezidențială din SUA 

Vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, e situată înaintea candidatului republican la președinție Donald Trump, cu 2%, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos. Ea a fost susținută de 44% dintre respondenți, Trump de 42%.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-23 iulie, după ce actualul președinte american Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială și a susținut nominalizarea Kamalei Harris pentru acest post. Diferența în favoarea lui Harris e identică acum cu cea pe care o avea avans Donald Trump în sondajul de săptămâna trecută, când Joe Biden încă nu-și anunțase retragerea.

Harris şi Trump au fost la egalitate cu 44% într-un sondaj din 15-16 iulie, iar Trump a condus cu un punct procentual într-un sondaj din 1-2 iulie, ambele în aceeaşi marjă de eroare.

Un membru al echipei de campanie a Trump a minimalizat importanța oricărui sondaj care arată o creştere a sprijinului pentru Kamala Harris, spunând că este probabil ca aceasta să înregistreze o creştere temporară a popularităţii datorită acoperirii mediatice pe scară largă a noii sale candidaturi.

„Această creştere este probabil să înceapă să se manifeste în următoarele câteva zile şi va dura o perioadă”, a declarat Tony Fabrizio, specialist în sondaje, într-o declarație.

Sondajul, care a fost realizat online, a intervievat 1.241 de adulţi americani la nivel naţional, inclusiv 1.018 alegători înregistraţi.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...