Dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru a fost numit director artistic și dirijor permanent la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Anunțul a fost făcut luni de Cristian Spătaru, care este și soțul sopranei Valentina Naforniță.
Anunțul a fost făcut de către Cristian Spătaru pe pagina sa de Facebook.
„În cadrul activității mele de desfășurare, sunt mândru să lucrez cu noii mei colegi ai acestei prestigioase instituții din orașul meu natal. Îmi doresc să ducem opera și baletul național și mai departe. Rămâneți alături de noile noastre sezoane interesante și proiectele noi. Abia aștept să ne vedem în cealaltă parte a scenei”, a scris Cristian Spătaru.
Cristian Spătaru s-a născut în anul 1993 la Chișinău, în Republica Moldova. A absolvit mai întâi Compoziția, apoi Dirijatul orchestral și Dirijatul coral, la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, Austria, transmite IPN. În iunie 2021 și-a susținut examenul de dirijor de orchestră. La 1 aprilie 2022 a debutat ca dirijor de operă, în Opera Națională Română din Cluj-Napoca, iar în martie 2023 și-a făcut debutul ca dirijor de balet.
Cristian Spătaru este căsătorit cu soprana Valentina Naforniță. Cei doi au un fiu.