
Ambasada Statelor Unite la Chișinău organizează pe 4 iulie un spectacol de artificii în Piața Marii Adunări Naționale, cu prilejul aniversării a 250 de ani de la proclamarea Independenței Statelor Unite ale Americii.
Evenimentul va începe la ora 21:30, în zona Arcului de Triumf din centrul Capitalei. În cadrul manifestării, Arcul de Triumf și clădirea Primăriei Chișinău vor fi iluminate în culorile drapelului american.
„Pentru a marca această aniversare specială, Arcul de Triumf și Primăria Chișinău vor fi iluminate în culorile roșu, alb și albastru, simbolizând prietenia durabilă și parteneriatul solid dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova”, transmite Ambasada.
Potrivit Ambasadei SUA, focurile de artificii vor începe în jurul orei 21:45.
„Vă invităm să participați la un spectaculos foc de artificii, cu prilejul celebrării a 250 de ani de la independența Statelor Unite – un moment istoric care marchează un sfert de mileniu de libertate, democrație și oportunități”, au transmis organizatorii.