Spitalele din Chișinău se pregătesc de eventuale pene sau deconectări planificate de energie

Spitalele din Capitală se pregătesc de eventuale deconectări de energie. Municipalitatea anunță că, de marți, administrațiile instituțiilor medicale vor începe verificarea generatoarele și, unde e cazul, vor coordona trecerea la alt tip de combustibil.

„Vom dispune, începând cu ziua de mâine, ca toate spitalele să verifice funcționalitatea generatoarelor electrice ca, în cazul în care va fi nevoie de utilizat resurse alternative de curent electric, să fim pregătiți”, a declarat șeful adjunct al Direcției asistență medicală și socială a Capitalei, Vladimir Bolocan, la ședința de azi a Primăriei, transmite IPN.

Republica Moldova se poate confrunta cu deconectări de energie electrică dacă Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, de unde se fac cele mai mari achiziții, va rămâne fără gaze la sfârșitul acestui an, când expiră contractul pentru tranzitul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei. Prim-ministrul Dorin Recean nu exclude posibile deconectări la energie, dar spune că acestea se vor măsura în ore, nu în săptămâni sau luni.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram