Sprijinul României în redobândirea cetățeniei pentru românii din stânga Prutului, tot mai mare. Adrian Dupu, întrevedere cu noul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie

Locuitorii R. Moldova vor beneficia, în continuare, de un sprijin consistent în redobândirea cetățeniei R. Moldova. Subiectul a fost abordat de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul României, Adrian Dupu, care a avut o înâlnire cu noul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, Silviu Barbu.

„Procesul de redobândire a cetățeniei române este unul dintre subiectele foarte des întâlnite în discuțiile cu cetățenii din Republica Moldova. M-am bucurat să văd că există toată deschiderea pentru colaboare, pentru a veni tot mai mult în sprijinul celor care așteaptă redobândirea unui drept, acela de a fi cetățeni români cu acte în regulă. Am hotărât să menținem un dialog instituțional constant pentru a putea identifica cele mai bune soluții”, a declarat Adrian Dupu.

Adrian Dupu a declarat că a discutat cu noul președinte atât despre noua lege a cetățeniei, cât și despre viziunea sa asupra activității instituției și despre strategia pentru eficientizarea procesului de acordare a cetățeniei române.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...