Statele Unite ale Americii acuză Rusia că a folosit un agent chimic pe frontul din Ucraina

Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, notează AFP, citat de Agerpres. Potrivit comunicatului, Rusia foloseşte agenţi anti-revolte ca „metodă de război în Ucraina, de asemenea încălcând convenţia”. 

„Utilizarea acestor substanţe chimice nu este un incident izolat şi este probabil motivată de dorinţa forţelor ruse de a îndepărta forţele ucrainene din poziţii fortificate şi de a realiza progrese tactice pe câmpul de luptă”, a scris Departamentul de Stat.

Washington a anunţat în paralel miercuri un nou val de sancţiuni vizând companii sau persoane ruse sau străine acuzate că au participat la efortul de război rusesc în invazia Ucrainei. Pe lângă companii ruseşti din domeniul apărării, precum şi entităţi chineze, aceste sancţiuni au ca obiect mai multe unităţi de cercetare şi companii implicate în programele ruseşti de arme chimice şi biologice.

În replică, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a spus că „aceste acuzaţii par complet nefondate, ca de obicei. El a adăugat că Moscova „rămâne ataşată obligaţiilor sale în conformitate cu Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice”(CIAC).

Rusia a declarat anterior că nu mai deţine un arsenal chimic militar, dar ţara se confruntă cu presiuni pentru mai multă transparenţă cu privire la utilizarea armelor toxice de care este acuzată. Potrivit Institutelor americane de sănătate (NIH), cloropicrina este o substanţă chimică care a fost folosită ca agent de război şi ca pesticid şi, dacă este inhalată, prezintă un risc pentru sănătate. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram