Statuia de ceară a președintelui Emmanuel Macron a fost furată luni dimineață din celebrul Muzeu Grevin din Paris și amplasată câteva ore mai târziu în fața Ambasadei Rusiei din capitala Franței, în cadrul unei acțiuni revendicate de un presupus activist Greenpeace, transmite Le Figaro.
Potrivit unei surse apropiate anchetei, furtul a avut loc în arondismentul 9, unde este situat muzeul. Trei persoane – două femei și un bărbat – s-ar fi deghizat în angajați ai muzeului după ce au intrat ca turiști, reușind astfel să scoată statuia din clădire printr-o ieșire de incendiu, ascunzând-o sub o pătură. Valoarea estimată a statuii este de aproximativ 40.000 de euro.
Ulterior, activiștii au amplasat statuia în fața Ambasadei Federației Ruse, situată în arondismentul 16 al Parisului. Gestul a fost un protest împotriva ceea ce Greenpeace consideră a fi o ipocrizie a președintelui francez în raport cu Rusia.
„Pentru noi, Franța joacă un joc dublu. Emmanuel Macron susține Ucraina la nivel declarativ, dar încurajează companiile franceze să continue afacerile cu Rusia. El are o responsabilitate aparte și ar trebui să conducă eforturile europene pentru a rupe contractele comerciale cu Moscova”, a declarat Jean-François Julliard, directorul Greenpeace Franța.
Un bărbat care s-a identificat ca membru Greenpeace a contactat muzeul și a revendicat responsabilitatea pentru acțiune. Conducerea Muzeului Grevin a alertat imediat poliția. Autoritățile au deschis o anchetă pentru furt și intrare frauduloasă pe o proprietate privată.