Statuia Reginei Maria din scuarul Liceului „Gh. Asachi” va fi inaugurată în acest an. Pentru încheierea lucrărilor, mai sunt necesare 15 mii de euro

Cu pași mai lenți, dar siguri, inaugurarea statuii Reginei Maria a românilor se va încheia în acest an. Autoriii inițiativei continuă să facă apel la comunitate ca să continue să doneze pentru ridicarea monumentului. Din acest moment m-ai sunt necesare 15 mii de euro.

„De acești bani avem nevoie pentru a turna în bronz statuia care a fost sculptată integral. De asemenea, menționăm că postamentul de piatră a fost instalat în scuarul Liceului care a purtat numele Reginei Maria în perioada interbelică. Fii eroul unui monument, susține edificarea statuii Reginei Maria din Chișinău”, se arată în mesajul Asociației „Monumentum”, inițiatoarea acestui proiect.

Între timp, autoritățile Capitalei anunță că fac ultimele lucrări la Scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, acolo unde și va fi amplasat monumentul Reginei.

În prezent, spațiile verzi sunt în proces de amenajare, se plantează arbori și arbuști, plante multianuale. Anterior, au fost realizate lucrări de pavare a aleilor, instalarea cablurilor electrice pentru iluminat și pregătirea zonei pentru amplasarea elementelor decorative.

Inițiativa ridicării unui monument Reginei Maria a apărut încă în 2018. Ulterior, a fost realizat postamentul, cu piatră de Cosăuți, iar din 2022-2023 au început și lucrările propriu-zise asupra monumentului.

Pentru realizarea statuii, ale căror costuri sunt estimate la aproximativ 60 de mii de euro, a fost lansată o campanie de colectare de fonduri. Cei care doresc să susțină inițiativa pot face donații în continuare în contul Asociației „Monumentum”:

IDNO 1018620001687

IBAN: MD73ML000000022514342027 | MDL

IBAN: MD73ML000000022514342027 | RON

B.C. MOLDINDCONBANK S.A. Filiala „Ștefan cel Mare”

Destinația plății: pentru statuia „Reginei Maria”

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...