Statul a cheltuit din fondul rutier 121 de milioane de lei pentru litigii cu firme internaționale care au reparat drumurile în R. Moldova

În 2024, statul a cheltuit 121 de milioane de lei pentru litigii cu două companii din străinătate, care anterior au construit și reabilitat drumuri în R. Moldova. Suma reprezintă peste 60 la sută din cele 194 de milioane de lei alocate pentru gestionarea drumurilor publice, se arată într-un raport al Administrației de Stat a Drumurilor.

Potrivit documentului, analizat de mold-street.com, cele 121 de milioane de lei au fost cheltuite din Fondul Rutire pentru acoperirea cheltuielilor din litigii în arbitraje internaţionale. Este vorba de 90 de milioane de lei cheltuite pentru plata despăgubirilor în litigiul cu firma românească Pa & Co International SRL, iar peste 31 milioane lei au fost cheltuite în litigiul cu Aecom Inocsa SLU.

În total, pe parcursul anului 2024, pentru întreţinerea şi reabilitarea reţelei de drumuri publice au fost valorificate 1,95 miliarde de lei, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier. Cea mai mare sumă, de aproximativ 674,3 milioane lei, a fost direcţionată pentru întreţinerea de curentă pe timp de vară sau iarnă a drumurilor. Alte 650 de milioane de lei au fost alocate pentru reparaţii capitale ale drumurilor şi podurilor.

În acelaşi timp pentru procurarea tehnicii, utilajelor şi a echipamentelor s-au cheltuit doar 10,4 milioane lei, adică 0,5% din suma totală din Fondului rutier pentru 2024, mai transmite mold-street.com.

Din raport rezultă că Administraţia de Stat a Drumurilor rămâne în continuare să fie întreprindere de stat. Asta chiar dacă încă doi ani în urmă, în mai 2023, Parlamentul, la propunerea Guvernului, a adoptat un proiect de lege care prevede reorganizarea Întreprinderii de Stat „Administraţia de Stat a Drumurilor” în Societate pe Acţiuni (SA) „Administraţia Naţională a Drumurilor“ (AND) cu capital integral de stat.

Legea prevede că după reorganizare şi creare, SA Administraţia Naţională a Drumurilor va fuziona prin absorbţie cu 10 companii ale statului din domeniul infrastructurii drumurilor. E vorba de 10 societăţi pe acţiuni, în care statul deţine cote de la 96,8% la 99,8% din capital şi care anterior au fost scoase la privatizare, dar nu şi-au găsit cumpărător.

Potrivit raportului în gestiunea ASD se află 5.963,2 kilometri de drumuri naţionale, inclusiv: 631,1 km de drumuri expres, 2.005 km de drumuri republicane şi 3.327,1 km de drumuri regionale.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...