
Peste 18 milioane de lei s-au achitat nejustificat în 2024, sub formă de ajutoare și compensații din bugetul de stat. Suma este în creștere cu peste 40% față de anul precedent. Doar 0,14% din sumele necuvenite au fost recuperate. În 375 de cazuri, banii au fost virați către persoane decedate. Datele se conțin în Raportul de audit asupra raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2024, transmite IPN.
Mai mult, recepționarea tardivă a informațiilor privind datele de deces a determinat cheltuieli nejustificate de peste 6,8 milioane de lei, dintre care 6,3 milioane au fost recuperate de CNAS.
Aceste deficiențe au fost cauzate de procesul sistemic de schimb a datelor privind decesul beneficiarilor și introducerea informațiilor privind deces de către ASP în peste 300 de cazuri, cu o întârziere de la 50 de zile la aproape 9 ani. În cazul altor 13 persoane decedate, informația privind actualizarea actului de deces în Registrul de Stat al Populației și data transmiterii de la ASP prin MConnect, a variat de la 18 zile la 7 ani, ceea ce a permis continuarea plăților nejustificate din buget.
Raportul arată că numărul litigiilor la finele anului 2024 a crescut la circa 3000, mai mult decât dublu în 2023. Creșterea se datorează în special cererilor prealabile formulate de beneficiarii de pensii pentru limita de vârstă privind neindexarea pensiilor cu 30%. Peste 2000 din cazuri au fost transmise în instanță.
În 2024, veniturile BASS au fost de peste 42,8 miliarde lei.